|
После шумного распада, Negru всё-таки нарушил своё обещание и возродил Negura Bunget в новом составе. Теперь группа состоит из шести человек, которых Negru рекрутировал в свою команду год назад. Если честно, меня это немного настораживало... Перед тем как нажать "Пуск" на iTunes, я ожидал что без Hupppogramus-a и Sol'Faur-a, музыка будет уже не той, что раньше (тем более, зная грустный опыт других групп)... Оказалось, я напрасно переживал, так как новый альбом логически продолжил концептуальную линию и музыкальное направление, начатые на "'N Crugu Bradului" (2003) и превосходно развитые на "Om" (2006).
На этот раз Negura Bunget пошли ещё дальше: сведя к минимуму блэк, они фактически сотворили полноценный этно-эмбиент альбом. Kвази-традиционные румынские песни, исполненные на традиционных инструментах (включая рог, дудку, флейту или фагот) под акустику и клавиши, занимают большую часть альбома. Блэк идёт как дополнение. На мой взгляд музыка от этого стала не только интересней, но и оригинальней.
Инструментальная часть просто безупречна: звук очень качественный, все инструменты можно четко различить, а использование дудок, деревянных барабанов и т. д. создает просто завораживающую атмосферу Карпат. Пейзажи гор, стад пасущихся овец, забытых лесных полян и руины каких-нибудь древних гето-даковских поселений сразу же предстают перед глазами (прим.: гето-даки являются древним народом из семейства траков, живших на территории нынешней Румынии до завоевания и колонизацией римплянами).
Воздушные гитары и атмосферные клавиши придают этой картине оттенок "лесных-горных" красок. Особенно понравились блэковые риффы, исполненные на акустических гитарах. Присутсвуют и элементы "чистого" эмбиента. Вокал в основном чистый и "типичный" блэковый скриминг, но он более чёток, чем на ранних альбомах. С этой точки зрения, он ближе к "Om". Новый вокалист поёт так же хорошо, как и Huppogramus. Лирика - вся на румынском, тематика песен в основном та же, что и на "Om" - человек, космос, природа и т.д.
Отдельно назвать лучшие песни на альбоме будет сложно, так как он слушается как одно целое ("Virstele Pamantului" всё-таки концептуальный альбом, название переводится как "эпохи / возраст земли"). Mне показалось, что ближе к концу альбом становится более быстрым (и "тяжёлым").
Итог - очень интересный альбом, логически продолживший линию "Om" и "'N Crugu Bradului". Музыка - для любителей сложного блэка (с элементами прогрессива, эмбиента и этно), поклонникам труъ, симфо и других направлений, я думаю, он не понравится. |
|
Luna faţa şi-a schimbat,
Soarele s-a întunecat.
Mugure crescut în rouă,
Desfă-te morminte,-n două
Mînce-te Pămîntu!
Arde-te-ar focu!
Înghiţi-te-ar locu!
Dacia Hiperboreană
Sub cerul tradiţiei primordiale,
Din cetatea Carpaţilor
Sub axul boreal,
În ţara Geţilor
Indefinitul domneşte în stăpîn,
Pîn la porţile Daciei.
Din nedistinsul polar primordial, cobor
Planurile posibilităţii universale
Într-al Marii Negre prund
Sus îmi ard şi jos îmi pică,
Picătura ce pică
Face luna tocmai plină...
Ţipă sus pe soare
Sus pe soare cînd răsare
Muntele OM şi Omul Munte,
Buricul Pămîntului şi Osia Lumii
Cerul, Căliman şi Caraiman
Munte şi OM, şi OM precum munte,
El e Regele lumii
Sub gheţurile hiperboreene
Negru, pămîntul Daciei se-ncheagă
Din cîmpiile niciodată fără zăpadă
Se nasc pămînturi sacre ale nemuririi
Prin porţile de fier polare
Străvede polul spiritual al lumii,
Din munţii Rifei.
Umbra
Mă-ntorc în propria-mi umbră
Ochiul inimii
A fost, cînd nu era, şi cînd era nu a mai fost
Cînd cerul şi pămîntul se-ntîlneau,
Omul atingea cerul cu mîna
Şi stele-i cădeau în poală
Poarta făpturilor, din miez de soare, să coboare
Prin rac să intre-n felul firii omeneşti
Şi poarta cerului, din miez de ger
Prin corn să se ridice-n firea vidului neant
Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns întoarce
Şi ia în stăpînire timpul întreit
Roua celestă deşteaptă
Simţul eternităţii în grota inimii,
Şi ce-a de-a şaptea rază
Trezeşte ochiul cosmic
Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire
Înşiră-n şir, şi opreşte cu oprire
Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e încă,
În nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns întoarce
Şi ia în stăpînire timpul întreit
Stăpîn al Regimului Vegetal
Rege peste Regnul Animal
Domn în Tărîmul Mineral
Între foc, pămînt, apă şi aer.
Adună ce e împrăştiat,
Găseşte vorba împietrită,
Pînă vei muri şi vei învia
Slăvit, iubit şi puternic
În cele trei lumi.
Chei de rouă
Sub umbra Parîngilor
În straja timpului
Trecătoarea lupului,
Loc dosit, de nevăzut
Lac de rouă sufleţit
Sus în vîrful munţilor
Pe creştetul pietrelor
La porţile zînelor
Din plaiul Năculelor,
În crugu pamîntului
Din adîncu muntelui
Unde văzul lasă urmă
Ş-amintirea gîndul curmă
Porţi de piatră se închid
Bolţi de spirit se deschid
Şi te nalţă, suflătoare
Sfidătoare 'nălţătoare
Din crugu pămîntului
Şi din 'naltul cerului
Din adîncul timpului
Şi din miezul hăului
Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă purtată, din vechi timp uitată
Sus în munte plînge rouă
Jos pămîntu cade-n două
Şi rămîne prăbuşit
Şi de spirit dezgolit
Vuietul adîncului
Înzvîcnirea simţului
Pin' pămîntul iar se 'ncinge,
Se încinge şi se stinge
Urma timpului căzută
Nevăzută şi pierdută
Urma locului uitată
Spaima timpului vărsată
Iar cînd arde un foc 'n zare,
Taina veşnica s-aprinde
Se încinge, se prelinge,
Lasă sol să se perinde
Pe pămîntul dezvelit
Şi de şoapte dezgolit
Din afundul timpului
Spiritul adîncului
Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă purtată, din vechi timp uitată
Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină purtată, din vechi timp uitată
Ţara de dincolo de negură
Văzduhul de deasupra se umple de un vânt neaşteptat
Între cer şi apă
Umbrele amurgului sosesc din depărtare
În locul unde timpul devine spaţiu
Pe crestele cenuşii ale fagilor
Împărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere
Pământu-i ca cremenea
Tata munţilor, Călimanu'
Se suie pîn la nouri
Pe-o gură de Alb Pîrău
În afar dă lume vie
Să-ncureze, să vîneze
O biată lighioaie
Dă prin codrii cei pustii
O vinit la moartea ii...
Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrînge-n suflet
O înmărmurire de pământ
Desface-o poarta a cerului
Către tărâmuri ale spiritului
Cască-o gura a-ntunericului
Înspre pămînturi d-ale trupului
Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă în munte
Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul
Jar
Arborele lumii
Cînd zorile se varsă
În faţă-mi se întinde zarea
Un fir de cer văzduhul
Un soi de nor mie starea
Soarele-i spin, spinu-i destin
Sădesc un pom, din ram de soare roditoare
Soare sur mă luminează
Soare sec mă îngălbeneşte
Lume nelumită, de dor pustiită
Nor de dor în om de pom
Cer mister, mister din ochi de cer
Ce prin pământ se cern
Văile şi apele, munţii şi pădurile
Mister de-adînc de cer
Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară
Şi în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc
Şi atunci… ce-a fost
Din cer mândru, lucios
Om mare, vânjos
Arbore întors, pe dos
Din firul luminii prins-a rădăcină
Om şi arbore ales, pe-o cădere lină
Semne, tălmăciri, s-aprind de înţeles
Foc de rouă, fulger din spini
Cu limbă de moarte
Pe-o culme de nor
Înarborat mă-ntorc
Şi Om şi Pom
Întoarcerea amurgului
Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte
De după miez de cer
De după adînc de lume
Copacii drumul umbrele întind
Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere
Şi-napoi cufundă miezul pădurii
Cerul senin se-nclină
Se-nchină, pămîntul cînd răsare
Se-ncovoaie
Dureros spiritul se-nchide
Al timpului făgaş se scurge
Pe stînca veşniciei
Unde ochi nu vede
Şi minte nu pătrunde
Îndoit, şi astfel întreg
Strîmb, şi astfel drept
Gol, şi astfel plin
Umbra ca să treacă
Prin rouă şi ceaţă
Sensul se dezgheaţă
Făptuind nefăptuirea
Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte